Ora de romana, am scris ce imi sopteau VOCILE si ce il mai auzeam si pe prof pe fundal.. creatie din aia de om bolnav.
“Vreau sa pot sa cred din nou in mine, in tine, in oricine si orice…
Am sa ma las inselata de aparente, o sa ma las pacalita de tine si purtata de sentimente direct in sufletul tau.
Sunt romantica, inadaptabila si nu sunt niciodata multumita de lumea in care traiesc.
Te iubesc, iar eu prin asta traiesc..
Iubirea pentru tine ma scoate din realitate, sunt PREA visatoare si imi place trecutul.
Sunt profund si iremediabil indragostita de tine..
Mi se pare frumos tot ce a fost ieri si nu ce va fi maine.
Nu sunt realista si nu am sa traiesc niciodata in prezent..
Pentru tine parasesc lumea in care traiesc, evadez in lumea mea unde suntem invaluiti de pasiune, unde ma revolt pentru ca vreau sa fii al meu..
Tu imi creezi natura de care am nevoie, te iubesc si esti perfect, acolo..in lumea mea..
TU esti centrul meu de atentie, universul meu, punctul meu slab..
Iubirea mea este de neatins, te doresc si nu pot ajunge la tine..
Doar pentru tine pot trai.. TU – universul meu compensatoriu..
Esti lait motivul existentei mele..
Saruta-mi aripa plapanda nuantata de vant si atinge-mi parul rece..dar atat de fierbinte..
Ma simti?
Nu poti.. eu sunt doar un praf pe langa corpul tau.. dar eu.. Eu pot sa te simt, si te simt .. si te iubesc..
Si daca tu nu ma iubesti crede-ma ca eu te iubesc..
Te rog, gandeste-te la mine, la frunza aceea galbena care cade mereu la geamul tau..
Si te mai rog.. sa nu ma iubesti, te iubesc eu destul”
Ingrozitor de romantic nu-i asa? 
Foarte romantic :X Vocile alea stiu ce sa sopteasca :>